Sergio Ramos a marcat într-o deplasare de Ligă după 8 ani. Ultima dată înscrisese contra Stelei

Sergio Ramos a marcat într-o deplasare de Ligă după 8 ani. Ultima dată înscrisese contra Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bayern Munchen a pornit în manșa secundă a semifinalei cu Real Madrid cu gândul de a remonta cât mai repede handicapul de un gol căpătat în urma eșecului cu 0-1 de pe „Bernabeu”, din urmă cu o săptămână. Nu a fost cazul, deoarece Sergio Ramos s-a opus visului bavarezilor, cu două reușite fulgerătoare.

Fundașul Realului a punctat din două faze identice, centrare în careu și lovitură de cap necruțătoare, iar în ambele momente a părut singurul fotbalist al Realului pentru care jucătorii lui Guardiola nu au pregătit un marcaj corespunzător.

Ramos a bifat astfel o bornă extrem de greu de atins de un fotbalist cu sarcini preponderent defensive, devenind primul fundaș care marchează de două ori într-o semifinală în toată istoria Ligii Campionilor.

Mai mult, cu cele două reușite, Ramos a egalat pentru Real cele mai prolifice sezoane din punct de vedere al golurilor marcate, 35, tot atâtea câte reușiseră spaniolii și în 1999-2000, 2000-2001, 2001-2002 și 2011-2012.

Alte cifre atinse de Sergio Ramos:

– Este al doilea fotbalist care marchează o dublă contra lui Bayern în mandatul lui Guardiola, după Marco Reus, de la Borussia Dortmund

– 7 goluri a marcat Ramos în 74 de meciuri jucate în Liga Campionilor

– Ramos a marcat primele sale goluri în deplasare după o pauză de 8 ani, ultima reușită fiind cea de pe Ghencea, din meciul contra Stelei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×